Samuel Johnson despre carte

Întoarcem pe dos o jumătate de bibliotecă pentru a scrie o singură carte.


Samuel Johnson despre citit

Un om ar trebui să citească ceea ce-l îndeamnă înclinaţia, căci ceea ce citeşte ca o îndatorire îi va fi de prea puţin folos.


Samuel Johnson despre cuvinte

Nu m-am pierdut încă atât de adânc în lexicografic încât să uit că toate cuvintele sunt fiicele pământului, iar lucrurile ale cerului.


Samuel Johnson despre intelepciune

Nu este înţelept acela care va părăsi o certitudine pentru o incertitudine.


Samuel Johnson despre cunoastere

Cunoaşterea e de două feluri. Cunoaştem noi înşine un anumit subiect, sau ştim unde putem găsi informaţii despre el.


Samuel Johnson despre curiozitate

Curiozitatea este una din caracteristicile permanente şi certe ale unei minţi viguroase.


Samuel Johnson despre absurd

Aproape toate absurdităţile de comportament izvorăsc din imitarea celor cărora nu le putem semăna.


Samuel Johnson despre istorie

Nu de faptul că Vechea Anglie a apus trebuie să ne plângem, ci de faptul că scoţienii au aflat acest lucru….


Samuel Johnson despre lauda

Lauda, ca şi aurul şi diamantele, îşi datorează valoarea numai rarităţii ei.